Open call: Rezidență de scriere dramatică

Centrul de proiecte culturale Azart este super entuziasmat să lanseze programul de rezidențe de scriere dramatică, care va avea loc în perioada 26 ianuarie – 26 februarie 2020, la Râbnița.

data limită pentru a aplica la program: 23 decembrie 2019

Prin acest program vom oferi unui număr de 5 tineri autori dramatici de pe ambele maluri ale Nistrului, spațiu, timp și resursele necesare pentru a finaliza un text de/ pentru teatru. Rezidenții vor explora, regândi și modela noi scenarii pentru teatru, aflându-se într-o locație cu un ritm de viață mai lent și în dialog cu mentori locali și internaționali. Rezidenții vor primi spațiu de lucru și o bursă modestă.
Fiecare text scris în cadrul rezidenței va avea câte un spectacol-lectură, iar unul din cele 5, va fi montat la Chișinău în luna martie.

Mentorii din acest an sunt:
Mihail Durnenkov (RU) – Dramaturg, scenarist, pedagog, curator, reprezentant al mișcării artistice New Drama, director artistic al Festivalului de dramaturgie Liubimovka, co-fondatorul festivalului Internațional de dramaturgie contemporană Perepost, creatorul cursului Fundamentele în arta dramatică și scenaristică.
Pavel Rudnev (RU) – Teatrolog, critic de teatru, art manager, Doctor în istoria artelor, profesor asociat la Școala de teatru de artă din Moscova și GITIS. Consilierul directorului artistic și rectorului Teatrului de Artă din Moscova A. P. Cehov. Unul dintre cei mai activi cercetători al procesului teatral contemporan din Rusia.
Inna Cebotari (MD) – Autor dramatic, regizoare, actriță, curator, producător, co-fondatoarea companiei teatrale Sava Cebotari, curator al Școlii de dramaturgie contemporană 2018, inițiatoare a Atelierului de scriere dramatică la Chișinău. Inna a făcut studii de master în teatru și scriere dramatică la Chișinău, Moscova și Târgu Mureș.

Toate textele scrise în cadrul rezidenței vor fi traduse în limba engleză și publicate într-o antologie bilingvă online.

Persoanele interesate pot trimite o scrisoare de motivare, un scurt cv profesional și un text scris anterior pe adresa cpcazart@gmail.com

Limbile rezidenței sunt româna și rusa.

Data limită: 23 decembrie, 2019
Data anunțării rezultatelor: 28 decembrie, 2019

Acest proiect este finanțat de Swiss Cooperation in Moldova.
Parteneri: Compania teatrală Sava Cebotari, Centrul de informare legală Vialex, Rîbnița.

Remote Chișinău

RO/RU/EN

Ești în căutarea unei experiențe teatrale noi? Vrei să fii și performer și spectator, pe străzile Chișinăului? Atunci te invităm la cea mai faină experiență teatrală din această vară, spectacolul-promenade Remote Chișinău.

Un grup de oameni care nu s-au întâlnit niciodată în lumea reală, pornesc într-o călătorie pe cât de colectivă, pe atât de individuală. În Remote Chișinău spectatorilor li se oferă o pereche de căști și un oraș întreg în loc de scena teatrală, pentru a trăi o experiență total nouă.

Textul și indicațiile pe care oamenii le aud în căști, transformă panorama orașului într-un film personal, vocea artificială îi face să exploreze teritorii necunoscute și să observe lucruri noi, chiar dacă au trecut de o mie de ori pe aceste străzi. 

Remote Chișinău chestionează inteligența artificială, big data și predictibilitatea umană, îmbinând organic spațiului public, noile tehnologii, jocurile de calculator și quest-ul.

Spectacolul a fost produs în orașe ca Berlin, Lisabona, Tokyo, Sao Paolo, Moscova, Abu Dhabi, New York, iar acum, Remote X a ajuns la Chișinău.

La o experiență pot participa până la 50 de persoane.  

Premiera: 15 August 2019, ora 18:00, strada Valea Trandafirilor 11, Cimitirul Catolic.

Ultima reprezentație din acest sezon: 26 octombrie, 2019

Preț bilet: 250 de lei

Biletele se pot cumpăra pe iticket.md sau se pot rezerva la nr de tel. 078051578

Spectacolul va fi disponibil în trei limbi la alegere: română, rusă sau engleză.

Durata spectacolului: 120 min

Vă rugăm să vă luați încălțăminte comodă pentru plimbare și îmbrăcăminte călduroasă.

Impresii despre Remote Chisinău citiți aici

Echipa de proiect 

Rimini Protokoll

Concept, scenariu și regie: Stefan Kaegi
Dezvoltarea rutei în Chișinău, scenariu și regie: Aljoscha Begrich & Anton Rose
Sound design: Nikolas Neecke
Sound design pentru Chișinău: Nikolas Neecke & Karolin Killig
Dramaturgie: Aljoscha Begrich
Producător: Epona Hamdan

Echipa CPC Azart & Sava Cebotari Theatre Company

Producători: Curca Rusanda Alexandru & Oksana Buga
Regie: Sava Cebotari & Oksana Buga 
Dramaturgie: Inna Cebotari
Traducere Ro/Ru: Inna Cebotari & Oksana Buga & Dana Maxim& Victor Iarovoi
Design: Mihai Brumă

Remote X este o producție Rimini Apparat GbR. În co-producție cu HAU Hebbel am Ufer Berlin, Teatrul Municipal Maria Matos și Institutul Goethe Portugalia, Festivalul Teatralformen Hannover / Braunschweig, Festivalul de la Avignon, Teatrul Spektakel Zurich,

Kaserne Basel. Sprijinit de Fondul Cultural din Berlin și de Consiliul Artelor Elvețiene Pro Helvetia și Fachausschuss Tanz și Teatrul Kanton Basel-Stadt. O coproducție “House on Fire” cu sprijinul Programului ”Cultura” al Uniunii Europene

Remote Chișinău este produs de AZART Centrul de Proiecte Culturale. 
Partener strategic: Compania Teatrală Sava Cebotari

Suntem susținuți de prietenii noștri de la Centrul Cultural German Akzente/Institutul Goethe România/ Agenția Elvețiană Pentru Dezvoltare și Cooperare, Pro Helvetia, Goethe International coproduction fund, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Direcția Cultură a Municipiului Chișinău.

Parteneri media: diez.mdLocals.md,

RU

Если вам не обязательно сидеть в удобном театральном зале, чтоб насладиться спектаклем, если вы немного подустали от репертуара местных театров и актерской игры через четвертую стену, то вы наш зритель.

Remote Chisinau это театральный проект нового жанра, интерактивный спектакль-променад в аудиоформате. Это не обычная экскурсия по городу, а совершенно новый вид театра для Молдовы, в котором зрители активно вовлечены в процесс и имеют полное право принимать решения или не принимать их. Всё, что вам нужно, это пара наушников в которых голос похожий на Siri ведёт вас по городу, погружая все глубже и глубже в новый эмоциональный и художественный опыт. Текст и указания, которые вы слышите, превращают город в сцену, а прохожих в актеров.

В одной прогулки могут участвовать до 50 человек, которым будет предложен на выбор наиболее удобный язык: румынский, русский или английский.
Главное условие спектакля: без каблуков!

Концепт Remote X создан известной театральной компанией из Германии, Rimini Protokoll и был успешно адаптирован в таких городах как Москва, Лондон, Лиссабон, Париж и Киев. В этом году спектакль стал возможен и в Кишиневе.

Премьера: 15 августа, 18:00, улица Валя Трандафирилор 11, Армяно-Католическое кладбище.

Последнее выступление этого сезона: 26 октября, 2019

Стоимость билета: 250 леев
Оплатить можно на сайте iticket.md или забронировать по телефону 076032494.

EN

Are you looking for a new theatrical experience? Do you want to be the performer as well as the spectator, lost in an urban landscape – the streets of Chisinau? If we intrigued your curiosity then your are invited to take part in REMOTE CHISINAU – an immersive Audio Walk performance.

After being produced for cities such as Paris, Miami, London, Hong Kong, Wien, Zurich,  Helsinki or Shanghai, we are thrilled to work with the most ranked theatre company in the world – RIMINI PROTOKOLL and to adapt the REMOTE X for Chisinau too. We guarantee you one of the best art experiences, by taking part in the newest form of theatrical performance.

In one representation can participate up to 50 people which are going to be guided by an artificial voice (in Romanian, Russian or English).

REMOTE CHISINAU questions (AI) artificial intelligence, big data and our predictability. The encounter with the AI leads the group to perform and experiment on themselves. How are joint decisions made? Whom do we follow when we are guided by algorithms?

Premiere: August 15th/ 16th/17th, 6pm (local time), Valea Trandafirilor 11 str., Catholic Cimitery.

The last performance of this season: October 26, 2019

Ticket price:  250 mdl

Tickets can be purchased at iticket.md or can be reserved to this phone number 076032494

The show will be available in three languages to choice: Romanian, Russian or English.

Duration of performance: 120 min

Please take comfortable walking shoes, water and sunglasses.

Team

from Rimini Protokoll

Concept, script and direction: Stefan Kaegi
Research, script and direction in Chișinău: Aljoscha Begrich and Anton Rose
Dramaturgy: Aljoscha Begrich
Sound Design Concept: Nikolas Neecke
Sound Design in Chișinău: Nikolas Neeke & Karolin Killig
Production Management: Epona Hamdan

from CCP Azart & Sava Cebotari Theatre Company

Production Management: Curca Rusanda Alexandru & Oksana Buga
Direction in Chișinău: Sava Cebotari & Oksana Buga
Dramaturgy: Inna Cebotari
Translation and text-to-speech assistants: Inna Cebotari & Oksana Buga
Design: Mihai Brumă

Remote X is a Rimini Apparat GbR production. In co-production with HAU Hebbel am Ufer Berlin, Maria Matos Teatro Municipal and the Goethe Institute Portugal, Festival Theaterformen Hannover / Braunschweig, Festival d’Avignon, Theater Spektakel Zurich,Kaserne Basel. Supported by the Capital Cultural Fund Berlin and by Swiss Arts Council Pro Helvetia and Fachausschuss Tanz and the Theater Kanton Basel-Stadt. A House on Fire co-production with the support of the Cultural Program of the European Union.<

Remote Chișinău is produced by AZART, The Centre for Cultural Projects
Strategic partner: Sava Cebotari Theatre Company.
We are kindly supported by Akzente German Cultural Center, Goethe Institute from Romania, Swiss Agency for Development and Cooperation (SDC), Pro Helvetia, Goethe International coproduction fund, the Ministry of Education, Culture and Research of the Republic of Moldova, Municipal Culture Department.

Media partners: Locals.md, diez.md

Donează 2% pentru Azart!

Centrul de proiecte culturale Azart este o organizație care are drept scop dezvoltarea și promovarea dramaturgiei/dramaturgilor contemporane/i, dar și dezvoltarea de comunități.
Investim timpul și energia noastră în descoperirea noilor voci în dramaturgie, crezând cu tărie că acestea vor deveni ambasadorii schimbării. Schimbării de conștiințe, atitudini, abordări.
Activitățile noastre oferă tinerilor dramaturgi spațiul, colaboratorii, publicul, conexiunile profesionale și libertatea de a crea și de-ași dezvolta ideile personale, dar ne dorim mai mult. Vrem ca textele lor să nu fie scrise pentru sertare, ci pentru scenă. Ne dorim ca pe textele lor să lucreze împreună cu toți cei implicați în producerea unui spectacol: dramaturgi, regizori, actori, teatrologi, scenografi, muzicieni, coregrafi, producători etc.
Și tot cu ajutorul vostru am vrea să continuăm să facem proiecte în satele care nu au acces la cultură și să lucrăm cu comunitățile marginalizate folosind teatrul ca un instrument pentru crearea unei societăți incluzive.

Cele 2% din impozitul pe venit redirecționate spre Azart ne vor ajuta să ne desfășurăm activitățile în condiții optime.

Codul fiscal Centrul de proiecte culturale Arta Azi – 1015620002007

Sau ne puteți susține AICI

Vă mulțumim!

Apel de participare: Atelier de scriere dramatică cu Maxim KUROCHKIN ⦏UA⦐

https://web.facebook.com/events/1849015798515937/
RO/ RU RO – – – – – Apel de participare: Atelier de scriere dramatică cu Maxim KUROCHKIN ⦏UA⦐ perioada atelierului: 26 octombrie – 2 noiembrie 2018 data limită: 15 octombrie 2018 Centrul de proiecte culturale Azart lansează un apel deschis pentru tineri interesați și dispuși să participe la atelierul de scriere dramatică, coordonat de autorul ucrainian Maxim Kurochkin. Atelierul se adresează atât artiștilor cu diferite profiluri de activitate (dramaturgi, regizori, artiști vizuali, actori, ș.a.m.d.) cât și persoanelor care vin din alte domenii de activitate, interesate de scriere dramatică. În cadrul atelierului, vom citi și vom analiza mai multe piese contemporane, vom discuta tendințele și tematicile acestora și vom crea propriile noastre texte. Scopul atelierului este să dezvoltăm potențialul scriitorilor tineri, dar și să diversificăm stilistica și tematica în piesele dramaturgilor profesioniști. Maxim Kurochkin este dramaturg, scenarist și actor din Ucraina. A făcut Facultatea de istorie a Universității Naționale ”Shevchenko” din Kiev și Institutul literar ”Maxim Gorki” de la Moscova. Ca și mulți alți autori, s-a ”născut și a crescut” în cadrul festivalului de dramaturgie contemporană Liubimovka, Moscova, fiind unul dintre cei mai talentați dramaturgi ai curentului ”Noua dramă XXI”. Textele sale sunt montate în Rusia, Europa și SUA. Laureat al premiului special al juriului Anti-Booker Prize. Curator: Inna Cebotari Perioada atelierului: 26 octombrie – 2 noiembrie 2018 Persoanele interesate sunt rugate să completeze formularul de participare până la data de 15 octombrie 2018 Atelierul se va derula în limba rusă. Locuri limitate. Participarea este gratuită. Rezultatele selecției vor fi anunțate în 18 octombrie, 2018. mai multe detalii: +37376032494// cpcazart@gmail.com Acest atelier face parte din proiectul Școala de Dramaturgie Contemporană – serie de ateliere de scriere dramatică- și este susținut de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), Ministerului Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova, Parteneri: Compania Teatrală Sava Cebotari Parteneri Media: Diez, Locals, PLATZFORMA RU________________

Мастерская по современной драматургии с Максимом Курочкиным

Период проведения: 26 октября – 2 ноября 2018 г. Крайний срок регистрации: 15 октября 2018 года. Приглашаем вас принять участие в последнем воркшопе этого года Школы Современной Драматургии: «Как писать неправильные пьесы» под руководством Максима Курочкина, драматурга и сценариста из Украины. Мастерская открыта для молодых писателей, сценаристов, драматургов, или просто людей, которые хотят начать писать, но бояться попробовать. Для записи на воркшоп, пожалуйста заполните заявку: https://goo.gl/forms/Cv6aNKF2iDWIlCdx2. Внимание, кол-во мест ограничено! В ходе мастерской мы прочтем и разберем несколько современных пьес, ознакомимся с тенденциями и темами современной драматургии и создадим свои собственные. Задача мастерской: раскрыть потенциал начинающих писателей, а также разнообразить стиль и тематику состоявшихся драматургов. Максим Курочкин – драматург, сценарист и актер из Украины. Первое образование — исторический факультет Киевского национального университета им. Шевченко, второе — Московский литературный институт им. Горького. Его пьесы печатали толстые журналы, переводили на иностранные языки, ставили в Европе и США. Как и многие другие авторы, он «родился и вырос» на Фестивале Современной Драматургии «Любимовка» в Москве, будучи одним из самых талантливых драматургов течения «Новая драма XXI». Обладатель специального приза жюри премии «Антибукер». Местный куратор мастеркской: Инна Чеботарь, МД. Язык проведения мастерской: Русский. Завявки принимаются и от румыноговорящих участников, с условием, что они понимают русский. На протяжении мастерской, организаторы предоставляют обед, а также чай/кофе. Участие бесплатное. Мастерская Максима Курочкина является частью проекта Школа Современной Драматургии – серия мастерских по драматургий – при поддержке  Швейцарского Бюро по Сотрудничеству (SDC), Министерства Образования, Культуры и Исследований Республики Молдова, Партнеры: Театральная компания Сава Чеботарь, Ассоциация Оберлихт Медиа-партнеры: Locals, Diez, PLATZFORMA

Prezentare publică: Remote X, Rimini Protokoll

Prezentare publică: Remote X, Rimini Protokoll
07 septembrie 2018, ora 19:00, Zpațiu ( str. Alexei Sciusev 103, Muzeul Zemstvei)

Compania Teatrală Rimini Protokoll este una dintre cele mai populare echipe de teatru din lume, ale căror producții se joacă în fiecare zi în diferite colțuri ale planetei. Despre ei se scriu cărți, disertații, primesc anual premii la diverse festivaluri de teatru și continuă să ne uimească cu fiecare proiect pe care-l crează.

Remote X este spectacolul care le-a adus faima internațională și care a fost produs în peste 40 de orașe ale lumii (Remote Belin, New York, Moscova, Lisabona, Paris, Viena, Londra, Abu Dabi, Vilnius, Sao Paolo etc)
Remote X chestionează inteligența artificială, big data, previzibilitatea umană și combină elemente de spectacol, excursie, joc pe calculator și quest. Pe măsură ce proiectul circulă dintr-un oraș în altul, fiecare versiune se adaptează specificului orașului în care este produs.

Speaker: Aljoscha Begrich
Scenarist și dramaturg, născut în 1977 la Bernau bei Berlin (Germania). După ce a lucrat ca și scenograf în diferite teatre, a început în 2010 să lucreze continuu în proiecte Site specific pentru renumita companie teatrală Rimini Protokoll, cum ar fi Remote X sau Truck Tracks Ruhr. Din 2014 este dramaturg la Teatrul Gorki din Berlin, împreună cu artiști precum Ersan Mondtag, Oliver Frljic și Marta Gornicka.
Timp de 3 zile, Aljoscha Begrich, Axel Toepfer și Sava Cebotari vor facilita atelierul de scriere și school of viewing, unde vor descoperi împreună cu cei 11 tineri artiști din Moldova, narativitatea spațiilor din Chișinău, iar pe data de 10 septembrie 2018, va avea loc o prezentare publică a rezultatelor atelierului.

Acest atelier face parte din proiectul Școala de Dramaturgie Contemporană – serie de ateliere de scriere dramatică- și este susținut de Centrul Cultural German Akzente, Institutul Goethe din România, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), Ministerului Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.

Parteneri: Compania Teatrală Sava Cebotari, Asociația Tinerilor Artiști Oberliht
Parteneri Media: Diez, Locals, PLATZFORMA

Спектакль-читка «Энтузиасты» в Тирасполе

Приглашаем всех желающих на спектакль-читку пьесы «Энтузиасты» автора Инны Чеботарь, в режиссуре Савы Чеботарь, 31 августа 2018, 16:00, в Клубе №19 в Тирасполе (ул. 25 Октября, 104)

На протяжении 5 дней, 14 участников, разных профессий из разных городов и стран, репетировали с режиссером, «препарировали» текст, искали смыслы — всё для того, чтобы 31 августа в 16:00 прочитать зрителям русскую версию молдавской современной пьесы.

Спектакль-читка — это публичное сценическое чтение драматического произведения, поставленное режиссёром либо драматургом. В подобном чтении могут участвовать абсолютно все: как актёры, так и не актёры.

На данный момент, метод работы Савы Чеботаря с текстом является уникальным в Молдове: режиссёр вместе с участниками не только полностью анализируют текст и все его возможные смыслы, но также изучают мелодику слов, произношение, интонацию и, что немаловажно, находят и разрабатывают правильную и понятную подачу текста зрителю.

Вход на мероприятие свободный.
После читки приглашаем всех зрителей остаться на обсуждение пьесы.

Организаторы: AZART Centrul de Proiecte Culturale, ИПЦ «Априори» / Apriori ILC

Спектакль-читка является частью проекта Школа Современной Драматургии – серия мастерских по драматургий – и поддерживается Швейцарским Бюро по Сотрудничеству (SDC), Министерством Образования, Культуры и Исследований Республики Молдова.

Партнеры: Театральная компания Сава Чеботарь

Медиа-партнеры: Locals, Diez, PLATZFORMA

Open Call: writing workshop and school of viewing cu Aljoscha Begrich (Rimini Protokoll) [DE] și Axel Toepfer [CH]

 

Optimizing Your Startup (2)– – – читайте ниже на русском языке – – –
– – – scroll down for english – – –
RO

Apel de participare: writing workshop and school of viewing cu Aljoscha Begrich (Rimini Protokoll) [DE] și Axel Toepfer [CH]

data limită de înscriere: 28 august 2018

Centrul de proiecte culturale Azart lansează un apel deschis pentru persoanele interesate și dispuse să participe la atelierul facilitat de dramaturgul companiei teatrale Rimini Protokoll din Germania, Aljoscha Begrich și artistul vizual elvețian Axel Toepfer.
Atelierul se adresează atât artiștilor cu diferite profiluri de activitate (dramaturgi, regizori, artiști vizuali, actori, teatrologi ș.a.m.d.) cât și persoanelor care vin din alte domenii de activitate, interesate de site specific art ( urbaniști, arhitecți, activiști, antropologi, cercetători etc.)

”Teatrul este peste tot. Toate locurile din oraș pot fi văzute ca scene dintr-un spectacol de teatru: Drame ale vieței noastre cea de toate zilele în care eroii centrali sunt cetățenii orașului. Haideți să redefinim realitatea pentru a redefini teatrul. Direct, local și autentic.” Rimini Protokoll

Faceți cunoștință cu una dintre producțiile Rimini Protocoll aici

Curator: Sava Cebotari

Perioada atelierului: 7 – 10 septembrie, 2018 (Chișinău, Moldova)
Persoanele interesate sunt rugate să completeze formularul de participare până la data de 28 august 2018
Rezultatele selecției vor fi anunțate pe 2 septembrie, 2018
Participarea la atelier este gratuită.
Atenție, locuri limitate!
Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați: +37376032494// cpcazart@gmail.com

Cerințe:
Fiecare participant trebuie să aibă cu el:
– Laptop cu ”Audacity Programme” instalat. Descărcarea programului este gratuită.
– Nu e necesară experiență de lucru cu acest program.
– Căști / Headphones
– Limba engleză la nivel conversațional
– Energie, timp și putere pentru toate cele trei zile și jumătate în care vei descoperi narativitatea spațiilor din Chișinău, vei dezvolta abilități de scriere și vei învăța în câțiva pași simpli tehnica sunetului alături de facilitatorii atelierului.

Aljoscha Begrich


Scenarist și dramaturg, născut în 1977 la Bernau bei Berlin (Germania). După ce a lucrat ca și scenograf în diferite teatre, a început în 2010 să lucreze continuu în proiecte Site specific pentru renumita companie teatrală Rimini Protokoll, cum ar fi Remote X sau Truck Tracks Ruhr. Din 2014 este dramaturg la Teatrul Gorki din Berlin, împreună cu artiști precum Ersan Mondtag, Oliver Frljic și Marta Gornicka.

Axel Töpfer


Artist și regizor născut în 1977, locuiește în Bern (Elveția). Membru al diferitelor echipe de artiști. A colaborat cu rețeaua Videoklub și Laboratorul de vizibilitate Hy Brasil, Songs for a Pigeon. Ambasadorul european al Societății Inagawa Mukojiki. A realizat expoziții, ateliere și proiecții în Japonia, SUA, Rusia, Israel. Formele de expresie artistică abordate: instalații Site specific, Mind movies, Stage video și sunet.

Acest atelier face parte din proiectul Școala de Dramaturgie Contemporană – serie de ateliere de scriere dramatică- și este susținut de Centrul Cultural German Akzente, Institutul Goethe din România, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), Ministerului Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova.

Parteneri: Compania Teatrală Sava Cebotari, Asociația Tinerilor Artiști Oberliht
Parteneri Media: Diez, Locals, PLATZFORMA

RU

Open Call: Мастерская драматургии + школа присутствия
Крайний срок подачи заявок: 28 августа, 2018 года

Центр культурных проектов Azart объявляет приём заявок для участия в мастерской Алешы Бегрич (Театральная компания «Rimini Protokoll»), Германия и Акселя Тёпфера, Швейцария. Мастерская посвящена как молодым артистам (драматургам, режиссерам, художниками, актерам,театроведам и т. д.), так и людям других профессий, интересующихся в Site-specific art (урбанисты, архитекторы, активисты, антропологи, исследователи и т. д.)

«Театр повсюду. Все места города можно рассматривать как сцены театральной пьесы: Драмы повседневной жизни между жителями нашего города. Давайте переопределим реальность, чтобы переопределить театр. Прямой, местный и аутентичный».
Римини Протоколл / Rimini Protokoll

Пример спектакля инсталляции в жанре Сайт-специфик / Site specific: Видео ссылка, проект «Remote X»

Куратор проекта: Сава Чеботарь

Все участники должны иметь при себе:
– Компьютер с программой «Audacity». * Загрузка бесплатна.
– Не обязательно иметь опыт работы с этой программой.
– Наушники
– Английский язык на разговорном уровне
– Энергия, время и сил для всех трех с половиной дней в рамках которых участники заново откроют для себя город Кишинев, будут развивать навыки писания и научаться, в нескольких простых шагов, овладеть техникой звука вместе с координаторами мастерской.

Период мастерской: 7 – 10 СЕНТЯБРЯ, 2018 (Кишинев, Молдова)
Просим заинтересованных  заполнить анкету для участия до 28 августа, 2018 года
Результаты отбора будут объявлены 2 сентября, 2018 года
Подробную информацию можно узнать здесь: + 37376032494 // cpcazart@gmail.com // cpcazart.wordpress.com

** Участие бесплатное.

Алеша Бегрич / Aljoscha Begrich
Сценарист и драматург, родился в 1977 году в Бернау-бей-Берлине (Германия). После того как Алеша проработал в качестве сценографа в разных театрах, в 2010 году он начал постоянно работать над проектами в жанре Сайт-специфик / Site specific для известной театральной компании Rimini Protokoll, такие как Remote X или Truck Tracks Ruhr.
С 2014 года является драматургом в «Горкий Театр» в Берлине, и работает вместе с такими известными артистами как Ersan Mondtag, Oliver Frljic и Marta Gornicka.

Axel Töpfer / Аксель Тёпфер
Художник и режиссер, родился в 1977 году, живет в Берне (Швейцария). Участник различных команд художников. Сотрудничество: Сеть Videoklub и Лаборатория видимости Hy Brasil, Songs for a Pigeon. Европейский посол Общества Inagawa Mukojiki. Выставки, семинары и проекции в Японии, США, России, Израиле.
Инсталляции в жанре Сайт-специфик / Site specific , Mind Movies, Stage video и Звук.

Мастерская Алешы Бегрич и Акселя Тепфер является частью проекта Школа Современной Драматургии – серия мастерских по драматургий – при поддержке Немецкого культурного центра Акзенте, Гёте Институт в Румынии, Швейцарского Бюро по Сотрудничеству (SDC), Министерства Образования, Культуры и Исследований Республики Молдова,

Партнеры: Театральная компания Сава Чеботарь, Ассоциация Оберлихт

Медиа-партнеры: Locals, Diez, PLATZFORMA

EN
_ _ _ _
Open call: Writing workshop and school of viewing
facilitators: Aljoscha Begrich (Rimini Protokoll), Germany
Axel Toepfer, Switzerland
dead line: August 28th, 2018

Center for Cultural Projects Azart launches an open call for young people interested and willing to participate in the writing workshop and school of viewing, coordinated by the Rimini Protokoll Theatre Company dramaturge, Aljoscha Begrich and the swiss artist Axel Toepfer.
The workshop addresses both artists with different activity profiles (playwrights, theatre directors, visual artists, actors, dramaturgs etc.) as well as people from other fields of activity interested in site-specific art ( urbanists, architects, activists, anthropologists, researchers etc.)

”Theatre is everywhere. On all places of the city can be seen as scenes of a theatre play: Dramas of the daily life between the habitants of our city. Lets redefine the reality to redefine theatre. Direct, local and authentic.” Rimini Protokoll

An example of site-specific performance

The workshop is curated by Sava Cebotari

Requirements:
– Computer with audicity programme, free download
– no experience requiered
– headphones
– basic conversational english
– You should have time and energy for looking around in the city, developing writing skills and learing easy steps in soundenergeering.

Workshop period: September 7 – 10, 2018, Chișinău
Interested persons are requested to complete the participation form by August 28, 2018
For further information please contact us at the following address: +37376032494// cpcazart@gmail.com

Aljoscha Begrich

Dramaturg and Stagedesigner, was Born in Bernau bei Berlin in 1977. After working as stage designer in different theatres he started in 2010 working continuously in different site specific projects for Rimini Protokoll like Remote X or Truck Tracks Ruhr and since 2014 also as dramaturg at Gorki Theatre Berlin together with artists like Ersan Mondtag, Oliver Frljic and Marta Gornicka.

Axel Töpfer

Artist and Filmmaker, born 1977, lives in Bern.
Member of different artist groups and collaborations, like Videoklub network and the Laboratory of Visibility Hy Brasil, Songs for a Pigeon. European Ambassador of the Inagawa Mukojiki Society. Exhibitions, workshops and screenings in Japan, USA, Russia, Israel. Site specific installations, mind movies, stage video and sound.

This workshop is part of the Contemporary Drama School – a series of dramatic writing workshops – supported by Akzente German Cultural Center, Ghoethe Institute from Romania, Swiss Agency for Development and Cooperation (SDC), the Ministry of Education, Culture and Research of the Republic of Moldova,
Partners: Sava Cebotari Theater Company, Association of young artists Oberliht
Media parners: Diez, Locals, PLATZFORMA

 

Apel de participare pentru tineri critici de teatru

– – – scroll down for english – – –

Apel de participare: V4@THEATRE CRITICS RESIDENCY 2018

Asociația Divadelna Nitra împreună cu partenerii săi lansează un apel de participare pentru tinerii critici de teatru din Moldova, Belarus, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia și Ucraina să participe la V4@THEATRE CRITICS RESIDENCY 2018.

V4@THEATRE CRITICS RESIDENCY 2018 este un program de rezidență de 7 zile sub mentoratul lui Patrice Pavis (Franța) în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Divadelna Nitra 2018, deschis pentru criticii de teatru cu vârsta de până la 35 de ani.

Perioada rezidenței: 28 septembrie – 3 octombrie 2018, Nitra, Slovacia
data limită de aplicare: 31 iulie 2018
formular de participare: APPLICATION FORM V4@THEATRE CRITICS RESIDENCY 2018
CV-ul profesional și formularul de participare vor fi trimise pe adresa de email aliescu90(a)yahoo.com până la data de 31 iulie 2018

Participanților selectați li se va oferi ocazia să participe la cea de-a 27-a ediție e FIT Divadelna Nitra 2018, bilete la spectacolele din programul principal și acces la evenimentele din programul auxiliar, cazare pentru 7 nopți cu mic dejun inclus, rambursarea cheltuielilor de călătorie, prânzurile pe durata festivalului.

Criteriile de selecție:
Critici de teatru profesioniști cu vârsta de până la 35 de ani ( nu studenți), Engleză fluentă vorbit/scris, persoanele interesate să-și îmbunătățească abilitățiile de reflexie critică și analiză asupra unei producții de teatru și asupra dramaturgiei festivalului.

V4@THEATRE CRITICS RESIDENCY este o platformă creativă pentru tinerii critici de teatru care vor participa împreună cu renumitul teoretician de teatru Patrice Pavis la ce-a de-a 27-a ediție a FIT Divadelna Nitra 2018.
Participanții vor urmări spectacolele din programul principal și vor lucra împreună cu Partice Pavis în calitate de mentor, mediator și facilitator.
Participanții vor fi rugați să pregătească o scurtă prezentare despre situația curență a artelor performative din Moldova, să publice un articol care poate avea forma unui interviu sau cronică despre Divadelna Nitra.
De asemenea, aceștia vor participa la întâlnirile de dimineață cu artiștii invitați la festival și vor lucra cu Partice Pavis, discutând și reflectând pe marginea producțiilor pe care le-au văzut.

Programulfestivalului va fi publicat în luna iulie pe www.nitrafest.sk.

Patrice Pavis, Franța – Residency mentor
Patrice Pavis a fost Profesor de Studiul Teatrului la Universitatea din Paris (1976–2007). A fost Profesor la Școala de Arte la Universitatea din Kent, Canterbury. În 2011 și 2012 a fost Profesor la Universitatea de Arte din Korea. A publicat dicționarul de teatru și cărți despre semiologie, analiza spectacolelor, dramaturgi francezi contemporani și teatru contemporan. Cea mai recentă carte publicată este La mise en scène contemporaine (Armand Colin, 2007; English translation, Routledge, 2013) și Dictionnaire de la performance et du théâtre contemporain (Armand Colin, 2014; English translation for Routledge, 2016). L’analyse des spectacles (3ed.) 2017; L’analyse des textes contemporains, Armand Colin, 2017.

Parteneri principali: Visegrad Fund, Slovak arts Council

Parteneri: Zbigniew Raszewski Theatre Institute, Poland
Trafó – House of Contemporary Arts, Hungary
Arts and Theatre Institute, Czech Republic
The Theatre Institute Bratislava, Slovakia
East European Performing Arts Platform, Poland
Visual and Performing Arts Centre ART CORPORATION, Belarus
Center for Cultural Projects Azart, Moldova

EN _______________________________

Association Divadelná Nitra together with its partners

Zbigniew Raszewski Theatre Institute, Poland
Trafó – House of Contemporary Arts, Hungary
Arts and Theatre Institute, Czech Republic
The Theatre Institute Bratislava, Slovakia
East European Performing Arts Platform, Poland
Visual and Performing Arts Centre ART CORPORATION, Belarus
Center for Cultural Projects Azart, Moldova

announce an open call for young theatre critics from
BELARUS, CZECH REPUBLIC, HUNGARY, MOLDOVA,
POLAND, ROMANIA, SERBIA, SLOVAKIA, UKRAINE
to take part in the V4@THEATRE CRITICS RESIDENCY 2018.

7-day residency under the mentorship of Patrice Pavis (France) at the Divadelná Nitra International Theatre Festival 2018 open to young theatre critics up to 35 years of age.

28 SEPTEMBER 2018

3 OCTOBER 2018

NITRA, SLOVAKIA

DEADLINE FOR APPLICATIONS
31 JULY 2018

Selected participants:
Belarus, Czech Republic, Hungary, Poland, Romania, Slovakia, Ukraine: 2 participants
Moldova, Serbia: 1 participant
From each country there will be also chosen one substitution.

V4@THEATRE CRITICS RESIDENCY is a creative platform for young theatre critics who will, under the leadership of world-renowned theatre theorist Patrice Pavis (France), attend the 27th edition of the Divadelná Nitra Festival.
Participants will follow the main programme of the festival and they will work together with Patrice Pavis as their mentor, mediator and facilitator.
The participants will be tasked to prepare and make a presentation about the current situation in the performing arts scene in their country, to publish an article which can take the form of review about the Divadelná Nitra performances or interview with artists presented at the festival.
They will also attend and participate in artist talks with selected artists and each day they will work with Patrice Pavis, discussing and reflecting on the productions they have seen.

The festival programme will be published in July on http://www.nitrafest.sk.

HOW TO APPLY

Submit an APPLICATION FORM V4@THEATRE CRITICS RESIDENCY 2018 and your professional bio in English language to the project partner in your country:

Moldova / Center for Cultural Projects AZART / Rusanda Curca / aliescu90@yahoo.com
Slovakia / The Theatre Institute Bratislava / Diana Selecká / diana.selecka@theatre.sk
Czech Republic / Arts and Theatre Institute / Martina Pecková Černá / martina.peckova-cerna@divadlo.cz
Hungary / Trafó – House of Contemporary Arts / Beáta Barda / barda@trafo.hu
Poland / Zbigniew Raszewski Theatre Institute / Edyta Zielnik / edyta.zielnik@instytut-teatralny.pl
Ukraine / Romania / Serbia / EEPAP / Anna Strzałkowska / astrzalkowska@iam.pl
Belarus / ART CORPORATION / Alexandra Danilevich / teart.coordinator@gmail.com

DEADLINE: 31 JULY 2018

Selection criteria:
Professional theatre critics up to 35 years of age – citizen of one of the countries involved in the project (priority will be given to applicants who already pursue their professional carriers in theatre criticism, not students)
Fluent in English (both spoken and written)
Interested to improve his / her presentation skills, critical reflection skills, and analysis of a theatre production and festival dramaturgy

The selected participants will receive:
The opportunity to follow the 27th edition of the Divadelná Nitra under the mentorship of Patrice Pavis
Tickets to all festival performances of the main programme and access to accompanying events
Accommodation for 7 nights including breakfast
Reimbursement of travel costs to Nitra (the most economical means of transport)
Lunches during their stay at the Festival

What to expect during the V4@THEATRE CRITICS RESIDENCY?
Residency mentor Patrice Pavis: We will take the different performances as a point of departure for our discussion and analysis. The main questions will be:
How to approach such a specific performance and what kind of performance analysis is possible?
What knowledge do we need to receive a performance and react to it?
What tools are available to analyse, or simply discuss, a performance?
What is the difference between a performance and a mise en scène?
What is your own practice of criticism and theory?

Patrice Pavis, France – Residency mentor
Patrice Pavis was Professor of Theatre Studies at the University of Paris (1976–2007). He was Professor at the School of Arts at the University of Kent in Canterbury. In 2011 and 2012 he was a visiting professor at the Korea National University of the Arts. He has published a dictionary of theatre and books on semiology, performance analysis, contemporary French dramatists, and contemporary theatre. His most recent book publications are La mise en scène contemporaine (Armand Colin, 2007; English translation, Routledge, 2013) and Dictionnaire de la performance et du théâtre contemporain (Armand Colin, 2014; English translation for Routledge, 2016). L’analyse des spectacles (3ed.) 2017; L’analyse des textes contemporains, Armand Colin, 2017.

MAIN PARTNERS: Visegrad Fund, Slovak Arts Council

International Theatre Festival / Association Divadelná Nitra
Svätoplukovo nám. 4, 950 53 Nitra, Slovakia
http://www.nitrafest.sk,
Facebook: Divadelna Nitra, Instagram: divadelna nitra, skype: nitrafest

Apel de participare: Atelier de teatru Politic cu David Schwartz ⦏RO⦐


– – – читайте ниже на русском языке – – –
– – – scroll down for english – – –

RO
– – – – –

Apel de participare: Atelier de Teatru Politic cu David Schwartz ⦏RO⦐
data limită: 24 iunie 2018

Centrul de proiecte culturale Azart lansează un apel deschis pentru tineri interesați și dispuși să participe la atelierul de Teatru Politic, coordonat de regizorul David Schwartz ⦏RO⦐.
Atelierul se adresează atât artiștilor cu diferite profiluri de activitate (dramaturgi, regizori, artiști vizuali, actori, ș.a.m.d.) cât și persoanelor care vin din alte domenii de activitate, interesate de teatru politic.
Astăzi, un teatru actual și relevant, un teatru care discută deschis problemele atât unui individ, cât și a întregei societăți, se poate numi teatrul politic. Aproape orice piesă, chiar și cea mai clasică, montată într-un context potrivit, poate căpăta un impact social și politic. În cadrul atelierului cu David Schwartz, participanții, cu ajutorul unor exerciții practice, vor descoperi istoriile personale din care vor învăța să dezvolte posibile scenarii de teatru politic și social. Atelierul se bazează pe documentare, analizare, discuții, exerciții de teatru documentar, vizionarea filmelor/teatrului filmat și lecturarea pieselor.

Curator: Inna Cebotari

Perioada atelierului: 3 – 9 iulie 2018, 11:00-17:00, Chișinău
Persoanele interesate sunt rugate să completeze formularul de participare până la data de 24 iunie 2018
Participarea la atelier este gratuită.
Rezultatele selecției vor fi anunțate pe 28 iunie, 2018.
Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați: +37376032494// cpcazart@gmail.com

David Schwartz s-a născut pe 7 august 1985 în Bucureşti. A absolvit facultatea de Regie de teatru (2007) şi masterul de Regia spectacolului contemporan (2009) în cadrul UNATC Bucureşti. Timp de 3 ani a studiat şi Istoria Artelor la Universitatea Națională de Arte din București.  În 2016 a obținut titlul de doctor în teoria teatrului și artelor spectacolului la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj,  cu teza intitulată „Teatrul perdanților tranziției post-socialiste. Perspective etice și politice”.

Este coiniţiator al platformei de teatru independent tangaProject, preşedinte al asociaţiei  O2G-Ofensiva Generozităţii. Începând din anul 2016, este coinițiator și coordonator artistic al Macaz – teatru coop, spațiu destinat producției și susținerii proiectelor de teatru politic. Începând din anul 2017, coordonează la Teatrul Evreiesc de Stat din București, împreună cu Andreea Vălean, programul de teatru social-politic Tikkun Olam.

Din 2013 este coordonator, autor de articole şi interviuri, redactor şi corector la publicaţia trimestrială Gazeta de Artă Politică (în perioada 2013-2017 au fost editate 18 numere tematice; varianta online: www.artapolitica.ro ).  În septembrie 2015 a coordonat împreună cu Mihaela Michailov, Ionuț Sociu, Marius Bogdan Tudor, editarea volumului Artă politică contemporană. Perspective critice, care reunește texte apărute în GAP în 2013-2014. În 2016 a coordonat programul Gazeta de Artă Politică 2.0 – Platformă Critică de Artă Contemporană. În 2017, coordonează împreună cu Mihaela Michailov volumul Teatru Politic 2009-2017 (editat de Asociația ADO și Editura TACT).

Acest atelier face parte din proiectul Școala de Dramaturgie Contemporană – serie de ateliere de scriere dramatică- susținut de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), Ministerului Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova, Centrul Cultural German Akzente, Primăria orașului Cimișlia,
Parteneri: Compania Teatrală Sava Cebotari, Casa de Cultură Cimișlia, Centrul de Informare Legală Apriori din Tiraspol
Parteneri Media: Diez, Locals, PLATZFORMA

RU

____________________

Приём заявок в мастерскую по Политическому Театру с Дэвидом Шварцем (Румыния)

Крайний срок подачи заявок: 24 июня 2018 г.

«Если современным театром считать театр, изучающий состояние общества, то он не может не быть политическим. Во всяком случае, сейчас, когда мир переживает глобальный кризис.» Виктор Рыжаков худрук Центра имени Мейерхольда.

Центр культурных проектов Azart обьявляет приём заявок для участия в мастерской «Политический Театр» с режиссером Дэвидом Шварцем. Мастерская посвящена как молодым артистам (драматургам, режиссерам, художниками, актерам и т. д.), так и людям других профессий, интересующихся политическим театром. В мастерской Дэвида Шварца, участники, с помощью практических упражнений, обсуждений, просмотров фильмов/спектаклей, раскроют личные истории и переживания, из которых смогут разработать сценарии политического и социального театра.

Куратор: Инна Чеботарь

Период мастерской: с 3 по 9 июля 2018 г. 11:00 – 17:00, Кишинев

Просим заинтересованных в мастерскои заполнить анкету для участия до 24 июня 2018 года.

Участие в мастерской бесплатное.

За дополнительной информацией обращайтесь по почте: cpcazart(a)gmail.com и телефону (+373) 76032494

Дэвид Шварц является театральным режиссером, живет и работает в Бухаресте. В 2007 году он окончил Театральный Университет в Бухаресте, специализируясь в режисуре. Его интересуют темы связанных с недавней истории, субъективные истории постсоциалистического перехода, искусство как средство политической эмансипации.

Он работает над проектами политического театра, в которых участвуют: общины шахтеров и других работников; институционализированные престарелые; беженцы.

Художник является одним из основателей «Политического художественного вестника» (www.artapolitica.ro), члена ассоциации MACAZ – Bar Teatru Coop в Бухаресте и имеет докторскую степень по теории театра в Университете Бабеш-Болиай в Клуже с исследованиями по этическим и политическим аспектам взаимодействия художников и групп проигравших постсоциалистического перехода.

Мастерская является частью проекта Школа Современной Драматургии – серия мастерских по драматургий – при поддержке Швейцарского Бюро по Сотрудничеству (SDC), Министерства Образования, Культуры и Исследований Республики Молдова, Немецкого культурного центра Акзенте, Мэрия города Чимишлия.

Партнеры: Театральная компания Сава Чеботарь, Дом культуры Чимишлия, Информационно-правовым центром «Априори»

Медиа-партнеры: Locals,Diez, PLATZFORMA

EN

– – – – –

Open call: Workshop on Political Theater facilitated by David Schwartz ⦏RO⦐
dead line: June 24, 2018

Center for Cultural Projects Azart launches an open call for young people interested and willing to participate in the workshop on Political Theater, coordinated by the romanian theatre director David Schwartz ⦏RO⦐.
The workshop addresses both artists with different activity profiles (playwrights, theatre directors, visual artists, actors, etc.) as well as people from other fields of activity interested in political theater.
In the workshop, participants will write texts based on personal stories, document, analyze, discuss, receive feedback, documentary theater exercises, watch movies / performances and read plays.

The workshop is curated by Inna Cebotari

Workshop period: July 3 – 9, 2018, 11 am – 5 pm, Chișinău
Interested persons are requested to complete the participation form by june 24, 2018
For further information please contact us at the following address: +37376032494// cpcazart@gmail.com

This workshop is part of the Contemporary Drama School – a series of dramatic writing workshops – supported by the Swiss Agency for Development and Cooperation (SDC), the Ministry of Education, Culture and Research of the Republic of Moldova, Akzente German Cultural Center, Cimislia City Hall,
Partners: Sava Cebotari Theater Company, Culture House from Cimișlia, Informational and Legacy Center Apriori from Tiraspol
Media parners: Diez, Locals, PLATZFORMA

 

Atelier de Teatru Umbre pentru copii cu Lena Shtyk-Bojko

Centrul de Proiecte Culturale Azart organizează în perioda 15-24 iunie 2018, atelierul de Teatru Umbre pentru copii coordonat de Lena Shtyk-Bojko, Brest, Belarus.
Artista va lucra împreună cu copii din satul Dimitrovca, raionul Cimişlia, la crearea unui spectacol de teatru umbre documentar, bazat pe istoriile personale ale vârstnicilor din comunitate. Participanţii vor scrie scenariile, vor pregăti scenografia, coloana sonoră şi vor performa spectacolul.
Atelierul problematizează accesul la cultură a comunităţilor marginalizate şi are scopul de a semnala importanţa educaţiei prin teatru asupra unei generaţii de tineri activi din punct de vedere civic şi social.

Lena Shtyk Bojko este a actriță și regizor de teatru. Trăiește și lucrează în Brest, Belarus. A făcut parte din trupa companiei de teatru independente “Kryly Halopa”. A participat în mai multe proiecte de animație culturală și teatru comunitar în care erau implicați copii din familii de refugiați, rezidenți ai spitalelor neurologice, copii din familii social vulnerabile sau marginalizați. Începând cu anul 2014 a început să producă împreună cu copii spectacole de teatru umbre care abordează tema ecologiei/mediului, istoriei recente sau teme pe care le propun participanții.
În 2016 Lena fondează teatrul de umbre pentru copii Светилник, platformă de spectacole de teatru umbre pentru copii. Artista este director artistic al clubului pentru copii “Zefir” şi Pădurar Orăşenesc la Городской Лесничий. Брест.