Jurnalul de carantină al adolescenților

În perioada 1-7 iunie, am organizat un atelier de scriere dramatică pentru adolescenți, facilitat de Inna Cebotari, cu scopul de a le da și celor din linia (a nu știu a câta), o voce. Adolescenții (vârsta rebeliunii, cum ar veni) – cum își petrec timpul în perioada de carantină, cum s-au adaptat la #școalaonline și cum au reușit să-și gestioneze emoțiile (anxietățile). Textele scrise în cadrul atelierului sunt și niște documente importante, care reflectă ceea ce s-a întâmplat în această perioadă. Au fost 7 zile de lucru intens pe scriere, conținut și formă, săpături interioare și exerciții de auto-reflectare. Pentru toate participantele acesta a fost primul atelier de scriere, pe alocuri atelier-terapie.

//////////////////////////////////////////////////////////////////
Petrașcu Beatricia/ 17 ani/ Ialoveni
6 iunie, 2020
Carantina mea, Jurnalul (I)
“Nu, nu știu a câta zi e și de ce scriu, dar hai să calculăm. Azi e 23.03.2020, țin minte pentru că e ziua lui Burețel și am stat ieri până târziu să-i scriu o felicitare, în stilul nostru. Noi am intrat în carantină într-o miercuri, eram la Diez, când Costea a intrat în birou cu fraza <>. Am verificat Studii.md, era miercuri din 11 martie, deci am 12 zile de când stau doar în casă. Am ieșit de două ori, acel ieșit din casă chitită ca la sărbătoare pentru magazin și farmacie. Simt că mi-e frică să rămân singură cu gândurile mele, scăparea în acest sens e să-mi ocup timpul, trupul și mintea cu tot ce vrei, dar probabil nu ce trebuie. Citisem, însă, că psihologii zic că e normal să nu poți să te impui să lucrezi, înveți. Lasă-te să accepți situația. Urmează, vei înțelege…
Somn. Net. Somn. Net.
Netflix. Ai mei. Netflix. Net.
Fotosesii. Cărți. Chaturi.
Mâncare. Prea mult. Mi-e rău.
Pijama. Duș. Pijama.
Telefonul nu-mi dă pace.
Sunt o prizonieră.
Haos pe internet. Panică în magazine. Dilemă în mintea mea.
Ștefan nu se stresează, el nu înțelege.
Rețete. Orzo. A început școala online. Fu!
Vreau afară!
24.03.2020
Studiez de la 10:00. În sfârșit mă simt productivă. Mi-e tare sete de intelectualitate și am obosit de crize și vești proaste, de numărul crescător al victimelor și discuții despre virus. Am dat de niște articolașe bune pe <>, ador stilul scrisului lor și ideile promovate. Aa da, am făcut un nou chat pe facebook și au pornit ăștia cu tancurile”. Nu confuzul început al pandemiei era problema, ci tensiunea care creștea cu fiecare știre citită, dar mai ales conversațiile pseudointelectuale despre știți voi ce. Consumul de conținut distructiv în combinație cu „vai ce frumoși sunt pereții astăzi” mi-a demonstrat doar cât de multe chestii nu le știu despre mine și gestionarea propriilor emoții. Mi se părea că „acasă” devenise „sală de coaching for easily offended people”, pentru că „dă-mi pace” era mai mult văzută ca pe fraza dură a unei fete iritate ce nu vrea să discute decât ca nevoia de spațiu personal din cauza insistenței. Totuși după câteva încercări de a înghiți realitatea am ajuns la vorba umoristică a mamei:
„у нас карантин
пришлось общаться с семьёй
оказывается интересные люди”.
Balconul (II)
După ce am înțeles cum stă treaba cu noile reguli. Am vrut și am creat o obișnuință din mască, mănuși, dezinfectant. Tot instagramul era plin de story cu metoda corectă de spălarea mâinilor și gafele politicienilor. Mă trezeam dimineața cu știri proaste de pe telegram, mă culcam tot cu ele. Singurul loc din casă unde mă simțeam bine era balconul. Tot patru pereți, tot fereastră, de fapt patru ferestre. De ce era el așa special? …nu știu. Dar acolo mă duceam ca să mă uit prin ogradă la ce fac oamenii, la început erau frigărui și petreceri. Iresponsabilitatea de la 15 infectați nu se compară cu cea de acum. Totuși era poarta spre o lume mai reală decât cea din casă, decât morala mamei despre faptul că nu fac curat sau vasele nu-s spălate, recreere de la telefon și teme infernale. Perioada în care ne-am solidarizat ca și clasă pentru că profesorii se urcau în cap din plictiseala de acasă. De la balcon se vedeau luminițele din Chișinău, aici…de aici scriu acum, se văd cele mai frumoase răsărituri și dansuri de rândunici. Serile în care Geo mă suna cu fraza “du-te la balcon să vezi ce cer! (#cecer)”. Apelurile telefonice lungi și sentimentale despre trecut se nășteau și mureau tot aici, până să-mi dau seama că m-ar fi putut auzi toți vecinii de la balcoanele lor. Când am început iar activismul pentru a mai scăpa de tristețe, s-a reluat proiectul culinar, păi iată fotografiile gastronomice din cadrul lui erau tot la balcon făcute, cu lumini artificiale profesionale – ‘spâșka’ și toate prosoapele bune încleiate pe pereți cu ‘skoci’. Dacă ar fi să dau o rețetă de desert acum, s-ar numi Carantina. Notați.
Ingrediente
#0,5 l de dezinfectant de știri
#300 g de pudră de jazz
#290 g de fulgi de stres
#250 g de ciocolată korona
#450 g de făină zoom
#30 g de zahăr mimimi
#3 seriale conservate
#780 g de cremă de discuții filozofice
#200 g de biscuiți cu hihi-haha
#un vârf de limbaj licențios
Pentru decor
#1 batonaș de ruj roșu
Mod de preparare
#1. Folosește dezinfectantul de știri, aplicându-l pe mâini și creier înainte de a începe rețeta.
#2. Macină bine biscuiții cu hihi-haha cu ajutorul robotului de prietenie și adaugă zahărul mimimi.
#3. Amestecă ingredientele uscate într-un bol ’izolat’: făina zoom cu fulgii de stres și la sfârșit pudra de jazz, pentru o aromă diversificată.
#4. Topește ciocolată Korona la aburi de responsabilitate și adaugă vârful de limbaj licențios, amestecând continuu până compoziția devine consistentă psihic.
#5. Pune serialele conservate la foc mic împreună cu ingredientele panicate din bolul izolat și adaugă ciocolată Korona, fără a amesteca prea mult, în caz contrar riști să nu mai ieși din limita celor patru pereți ai minții.
#6. E timpul pentru asamblarea desertului! Transferă într-o tavă de dimensiuni 20-20 stratul savuros de biscuiți optimiști, iar peste ei compoziția de singurătate de la punctul cinci. Deasupra aranjezi crema de discuții filozofice și lași desertul la frigider până citești vreo două cărți.
#7. Servește desertul de fiecare dată când ai nevoie de ceva răcoritor în canicula întrebărilor fără răspuns. Pentru decorul din cadrul deltei bucătăriei eu îl pregătesc purtând un ruj roșu încrezător.
Acum că mă gândesc, balcolul meu este, de fapt, tare norocos să admire așa rețete controversate. Probabil că se săturase de atâta sentimentalism. Care lacrimi așternute în contextul amintirilor? Care criza emoțională?… “stai acasă și descurcă-te!”. Burețel zicea că asta e alintatură: “statul în casă e minimul ce îl poți face…trei luni sau un an fără ieșiri nu te vor omorî”. Как ни крути, are dreptate, dar pe lângă așa sfaturi vreau și un psiholog. Aaa, da… balconul a fost psihologul meu, pentru că mă duceam la el de fiecare data când eram tristă. De ce să “plătești” pentru fericire?
Power of pinky promise (III)
Viitorul mereu a fost o parte complicată pentru mine. Îmi place să trăiesc prezentul fără a intra în polemici, dar acum și acestă plăcere a fost răpită, schilodită, ruptă de mine. Pentru mine există trei versiuni de ce se poate întâmpla după pandemie, dar totuși am ales să vă povestesc doar despre una din ele. Am numit-o pinky promise. E simplu, se bazează pe promisiune. Ignorând criza economică, în care, după părerea unor specialiști, vor supravețui doar cei ce obișnuiți cu surfingul devin daiveri. Relațiile interumane vor suferi mutații simțitoare. Mutații nici aproape de culoarea roz în această teorie din trei, pentru că distanța socială devine una mai mult decât temporară. Ceea ce astăzi este un semn de disciplină și responsabilitate, peste ani poate deveni ignoranță din obișnuință. Aici intervine power of pinky, pentru că, deși, în viitor nu ne vom putea îmbrățișa cu oricine dorim, ne vom alina cu promisiuni ce le vom îndeplini, peste un an sau doi, cu mască sau fără. Săritul de pe parașută peste o Moldova pandematică sau nu, facem dulceața de ceapă la un metru unul de altul imaginându-ne că suntem cei mai renumiți bucătari din Franța.
– Nu avem nici prinț, nici palat și nici rochie…
– Nu, dar avem muzică și fantezie.
Ne facem promisiuni nouă, facem promisiuni oamenilor dragi și găsim soluții, iar dacă ele nu există, atunci le creăm – așa văd eu viitorul umanității în una din cele mai pozitive versiuni. Nu mai există noua realitate și cea veche, există doar realitatea și conformarea. Tehnologiile și medicina vor fi nevoite să evolueze mult mai rapid acum, vom ajunge mult mai repede în viitor, fără a ne da seama vom fi deja acolo. Acolo unde deși zboară taxi-urile asigurate cu dezinfectant până și în rezervor, iar roboții încep câte puțin a se infiltra pe străzile orașului, noi rămânem empatici și aprindem în fiecare seară câte un pinky promise.

Gîrjev Felicia, 14 ani/ orașul Căușeni
Carantina mea
Primele 2 săptămâni:
În primele 2 săptămîni de carantină am dormit cît am vrut, m-am săturat de somn și-am prins la puteri. A fost ca o mică vacanță. Eu am simțit o ușurare de la școală, dar o presiune de la situația de afară. Când deschideam rețelele de socializare nu luam în seamă că este atât de periculos ca nimic să nu faci. În primele 2 saptamani nu am înțeles că poate fi atît de grav. Am observat că nu mai circula nici o rutieră. Uneori îmi părea că pe stradă nu hamăie câinii. Am început să simt tristețe și neliniște. Nu mai auzeam gălăgia copiilor care veneau de la școală.
Perioada de carantină:
Lecțiile online s-au început cam din martie și s-au terminat la sfîrșit de mai. Prima lecție pe care am făcut-o era geografia și m-am simțit destul de ok. Lecțiile au fost ușoare, nu ca la școală. În timpul orelor puteai să bei ceai și să mănânci, ceea ce n-aș fi făcut niciodată într-o clasă de curs. Făceam lecțiile pe Skype și se-ntâmpla ca în timpul sesiunilor, unii colegi să o elimine din apel pe profesoară și pe alți colegi. Marți a fost ziua eliminatului. La-nceput au eliminat doar câțiva colegi, după, mai mulți și mai mulți și la urmă au decis s-o elimine și pe profesoară. Au eliminat-o odată, două, trei, până s-a enervat Eu nu am înțeles, și-i cu eliminatu ista? dacă nu aveți și fași, mai ghini ieșiți voi din apel și nu încurcați la alții să studieze! Asta nu ia oprit pe colegi să continue joaca. Au tot continuat s-o elimine.
Dodon a dat voie să deschidă parcurile și, seara, când terminam lecțiile, mama îmi spunea îmbracă-te și haidem în parc. Când stăteam așezate pe scaun, bătea un vîntuleț rece, sub lumina felinarelor și savuram plăcerea serii și uitam de tot: de lecții, de probleme, de pandemie. Peste o oră eram încărcată de energie, de gânduri pozitive. Cât de fericită și entuziasmată eram când ieșeam din ogradă.
Într-o zi, stând în parc cu mama și uitându-ne cum se joacă copii la aparatele de work out, am observat cum ne supraveghează o mașină a poliției. POLIȚIA, POLIȚIA! strigau copii, când aceștia au decis să se apropie de noi. Cel mai amuzant e că numai mama avea mască cu ea. Polițiștii ne-au avertizat să nu ne adunăm în grupuri atât de mari, că ne dau amendă 22,000 de lei.
Mama lucrează la fabrica de cusut genți. Cam de vreo lună ei cos numai și numai măști de protecție. Când s-a început pandemia, la fabrică se discuta despre cât de tare se agravează situația la noi în țară. La început toți se gândeau dacă vecina lor/lui nu a fost în contact cu cineva bolnav. Toate mesele de lucru erau dezinfectate. Se simțea în sufletul fiecărei femei, o neliniște pentru părinți,frați, surori, rude, copii. Și totuși, fără panică, toată lumea a lucrat și lucrează.
Când fabrica a intrat în carantină, mama a avut timp să pună în grădină semințe de păpușoi, bostan, să sădească cartofi. Am făcut împreună curățenie generală în casă, am scos tot afară la uscat: perne, plapume, saltelele de la paturi, am pus hainele de iarnă în dulap și le-am scos pe cele de vară. Ea a cusut măști, torbițe pentru plante medicinale și a reparat hainele de vară. O simțeam un pic tulburată, dar se străduia să-și păstreze calmul. Am început să economisim și să mâncăm mai puțin. Noroc că Fabrica a plătit carantina cu zilele din concediu. Când s-a întors la lucru, mama zicea că le verifică temperatura la intrare, iar dezinfectarea mâinilor e ca bună ziua. Toți au intrat în ritm normal de lucru, doar că le puteai simți durerea vizavi de ceea ce se întâmplă.
Am simțit că situația de afară se agravează. Nu mi-a fost rușine să port mască și mănuși. Când am fost cu mama în centru, am văzut că unii oameni nu poartă mască nici în rutieră, nici în spațiul public. Societatea este un dezastru, nu țin cont să păstreze distanța socială. Ce folos că se dezinfectează mâinile la intrare, dacă omul pune mîna pe o cireașă, pe bani, pe o căpșună, o bagă în gură și-apoi iar pe bani? Dacă o să continue tot așa, epidemia o să țină până se îmbolnăvește toată lumea. Anul viitor, clasa a 9-a, eu simt că văd #școalaonline.

Popov Alexandra-Luiza, 16 ani, mun. Chișinău
08.06.2020
Perioada de pandemie
La început eram cu adevărat fericită pentru că, hai să fim serioși, cine nu s-ar bucura de două săptămâni de sculat la 10, mai puține teme, organism odihnit și multe cărți care demult așteptau să fie luate în mână?
Dar după aceea s-a început:
Sanda, scoală (ora 8)! Cum să pun diacritice?
(Mama mea e educatoare și cât de straniu ar suna acest lucru, dar ea întotdeauna a fugit de tehnologii).
Acestea sunt pentru a suna și a fi sunat, în plus avem parte de atât de multe cărți de care trebuie să profităm, dar tehnologiile, lasă, altădată.
Dar în situația creată, a trebuit să schimbăm ”caseta”.
Au început lecțiile mele online.
Prima, uitasem să sting microfonul și s-a trezit toată casa că anume acum e timpul să se ocupe de toate cele nefăcute. Mama scotea rufele din mașina de spălat, tata dădea drumul la apa din toaletă, ceva s-a întâmplat cu mașina vecinului și anume atunci a hotărât că trebuie să dea de știre și o ambulanță. O adevărată orchestră a urșilor călcați pe urechi.
Iată aici și s-a început cea mai complicată perioadă a carantinei. Trebuia să stăm doar în casă, au căzut peste noi lecțiile, nu puteam să-mi văd prietenii și două vești prea frumoase care așteptau la ușă:
1. Carantina se va prelungi până pe 15 mai;
2. Nu scăpați de evaluări.
Dar, odată cu ele au venit și veștile bune. Cum se zice, după plâns, vine râs și invers. Păi iată, s-au anulat tezele și cea mai extraordinară, mirifică, excelentă, fenomenală veste din lume, – Sanda, mâine plecăm la țară. Da, poate cineva nu-mi înțelege fericirea, dar acolo am trei verișori în aceeași minte cu mine, multe rude și cel mai important, li-ber-ta-te! Toate câmpurile sunt ale mele, toate păsările cântă pentru mine, chiar și cocoșul vecinului pe la ora 5, hotărând că acum e momentul să deschid ochii, dar Sanda suportă, pune perna peste urechi și se gândește ”Lasă că încă puțin și ajungi în răcitură.”
Apropo, au existat și multe părți bune în perioada aceasta a carantinei: Mama nu mă mai trezește cu ”Sanda, cum pun diacritice,” dar cu – ”Sănduța, cum să corectez greșeala din mesajul al treilea, la cuvântul „dintre”?” Eu somnoroasă, cu ochii abia mijiți, și acolo stă un uriaș cu peste 10 cuvinte „dintre” și hai, găsește intrusul. Tata și-a format un program de sport și nu știu de ce a hotărât că nu e interesant de unul singur, am nevoie de fiica mea. Ah și să vezi încă aici istorie. După două săptămâni mama a zis ”Da eu ce, nu pot?” și a început să se ocupe împreună cu noi. Niciodată n-o să-ți imaginezi cum a fost prima ei zi. Dar cred că frazele ”Eu am să fac așezările pe jumătate, ca mâine să-mi mai pot simți picioarele. Nu, nu, nu, eu cu 10 secunde mai puțin și Gata? Cât mai avem?” (frază din copilărie) o să te transpună în povestea de atunci. Totuși cel mai, cel mai fericit lucru din această carantină, au fost plăcintele cu cartofi, brânză și jumere ale nanei. Erau atât de gustoase, ca pe timpurile copilăriei mele.
Și ce pot să-ți zic eu despre ceea ce va urma? Nu știu, dar sunt omul pozitiv, cu ochelari roz, care vede câmpuri cu flori și copii zâmbitori peste tot. Sunt sigură de un lucru, vom deveni mai atenți, mai înțelegători și poate chiar și mai înțelepți. Vreau să cred că vom începe să prețuim mediul în care trăim mai mult și să conștientizăm că bolile și toate celelalte rele vin de la deșeuri, schimbarea radicală a climei și nerespectarea sau nedorința respectării unor reguli extrem de simple și importante. Cam așa. Până data viitoare…

Evelina Ciutac, 14 ani, satul Măgdăcești
06.06.20
Începutul
Totul se începuse cu dimineața din 9 martie, când internetul fusese acaparat de știrile ce țin de închiderea școlilor din Republica Moldova. Nu i-am dat nici o importanță. La momentul dat aveam destule pe cap, iar acest subiect se afla în capătul listei mele de „Nu mă interesează”. Îmi amintesc cum mă sunase o prietenă în acea zi, cu o voce alarmată și un ton de îngrijorare.
-Ce-i cu tine, de ce nu mi-ai răspuns la telefon din prima? Nu contează, ai auzit veștile că localurile și școlile se vor închide pentru o lună? Cred că rugăciunile mele ca vacanța să se prelungească, se vor adeveri în sfârșit. Bine, lasă nu am timp să vorbim, am vrut doar să te anunț, ne auzim mai târziu.”
Și totuși în ciuda apelului nostru scurt, în care a putut fi auzită numai vocea ei, părerea mea despre închiderea școlilor nu s-a schimbat. Nu-mi veni să cred, deoarece chiar și în cele mai geroase ierni de până acum, autoritățile erau chill în privința școlilor, dar acum, când o persoană s-a îmbolnăvit de nu știu ce virus, totul se închide. Gata, cumpărați ce mai este prin magazine, pentru că ele degrabă ajung cu rafturile goale.
Cu toate acestea, seara, când tocmai venisem acasă de la o rudă, am observat avalanșa de mesaje de pe grupul clasei, unde toți își expuneau părerea cu privire la decizia luată de guvern. Atunci am simțit cum latura mea de persoană alarmantă, mi-a acaparat rapid trupul, făcând-o să se documenteze intens despre virus. În acea seară citisem nenumărate articole în care se vorbea despre economia țării de după pandemie, despre viețile noastre, despre măsurile de precauție care trebuiesc luate. În tot acest timp, în capul meu răsunase fraza “Trei săptămâni carantină, trei săptămâni, trei săptămâni pline de productivitate și noi realizări”.
2. Încercare-eșec
Carantina aceasta a venit ca un val vârtej peste mine, împrăștiindu-mi toate planurile și treburile care trebuiau să fie realizate. La început totul se putea rezuma la Netflix-Mâncare-Pat, dar spre un târziu am înțeles că productivitatea cât și activitățile extrașcolare vor fi o salvare din acest calvar. Începusem cu desenul, el era cheia trecutului meu, ținând cont că în ultima perioada nu prea îi mai dădeam o importanță anumită. După fiecare linie schițată pe foaie, furia îmi acapara trupul, distrugând orice idee care ar fi putut fi dezvoltată și însuflețită pe o bucată de hârtie. După câteva zile de încercări nereușite, m-am dat bătută, aveam impresia că nimic nu-mi iese, totul îmi cădea din mâini, lăsându-mă doar cu un praf de vis. În ciuda acestor eșecuri, continuam să încerc orice activitate care îmi stârnea interes, sau care-mi trecea prin fața ochilor. Am văzut citoriul de pe masă, m-am apucat de plăcinte cu brânză, care au ieșit cam arse. Am văzut un life-hack pe internet, m-am apucat de crearea lucrurilor noi, care au dus la distrugerea unor tricouri perfecte pentru o plimbare. Totul ieșea cu susul în jos, ceea ce mă scotea din sărite pe zi ce trece. Cu toate acestea, după două săptămâni de încercare-eșec, am decis să iau pixul în mână și să-mi las gândurile să curgă pe foaie, într-un mod haotic. Am stat deasupra acesteia vreo câteva ore, scriind și scriind impresiile mele despre carantină.
”Au trecut deja două săptămâni din carantină, dar eu m-am ocupat cu tot ce te-ai putea ocupa în această casă. Ieri am decis să mai merg prin lume, poate întâlnesc pe cineva cunoscut, deoarece am nevoie de comunicare urgentă. Din păcate, sau fericire, nu am întâlnit pe nimeni, ba chiar m-am ales cu o coadă la magazin, că mi s-a părut că îmbătrânesc până va ajunge rândul la mine. Ziua de azi e una catastrofă.”
Deci după cum se poate observa, carantina aceasta nu mi-a adus prea multe realizări frumoase, poate numai durerile de cap, care m-au scutit de lecțiile de pe Zoom.
3. Câmpia
Cu toate că deja mi-am dat seama că din mine meșteriță nu faci, măcar mă pot asemăna cu un călător pierdut în propriile sale gânduri, care descoperă noi locuri de pe acest glob. Eu mă limitez la momentul dat doar la Măgdăcești, unde și spre mirarea mea, am descoperit una dintre cele mai frumoase câmpii. Putem spune chiar una dintre cele mai frumoase realizări ale mele pe durata carantinei. Totul s-a început de la plimbarea pe care o așteptam de vreo lună și ceva. Fără mască, fără mănuși, doar eu și cu bicicleta mea. Mergeam așa spre pădurea din apropiere, când am dat de o câmpie. Da’ ce câmpie!, vorbeau atunci ochii mei în locul buzelor. Aceasta era înfășurată într-o mireasmă îmbietoare de flori care mă ademenea să le culeg. Soarele de abia se putea observa de printre ramurile copacilor, care nu îi permiteau să străpungă această feerie. Și toate aceste momente au trecut prin fața ochilor mei, care nu mă vor mai lăsa să uit acest peisaj. După ce am petrecut acolo vreo 1 oră, m-am îndreptat spre casă, unde le-am povestit tuturora despre această descoperire. „Da’ știi ce am găsit?!” „Da’ ce câmpie!” „Da’ ce frumos!”.
Și aici a luat sfârșit și frumosul din carantină, cu tot cu flori și câmpie.

Curcă Rusanda, 31 ani
comuna Hîrtop, raionul Cimișlia
07.06.2020

Carantina mea
Pe 27 februarie, mi-am sters FB app de pe telefon. Postările frănzilor cu știri despre
coronavirus au început să mă obosească la greu. Eram la Râbnița. Tocmai se încheiase
rezidența de scriere dramatică și ne porneam spre Chișinău. 2ore35 minute au trecut cât o
viață. Eram cum telefonul în mână și doream în continuu să-l aplind și să văd pe ecran
căsuța cu facebook. Primul lucru care l-am făcut când am ajuns la oficiu, a fost să aprind
calculatorul și să văd câte notificări am.
Mi s-a părut grav.
Pe 10 martie, profa de civică de la gimnaziu mă anunță că nu voi mai putea face atelierul pe
creative recycling cu Vasiluța Vasilache. Posibil să închidă școlile din cauza pandemiei.
Numai numai rezolvasem conflictul cu directoarea școlii.
Le scriu donatorilor că n-o să pot face nici o activitate până în 30 martie. Nu știu cum iese c-
am scris proiectul cu gândul c-o să-mi fie ușor, da-mi dă cele mai mari bătăi de cap. Încep a
mă îngrijora serios de soarta culturilor sădite. Se-mplinește jumătate de an de când nu ne
plouă.
17 martie se declară stare de urgență până pe 15 mai. Ce e asta, nimeni nu știe. Cazurile cu
infectați cresc. Petrec tot mai mult timp pe net citind știri de pe the guardian, lemonde,
lepais, newyorktimes, point.md. Petrec tot mai mult timp citind articole și interviuri cu
virusologi, epidimiologi, cu artiști, filozofi, futurologi. Virusologii zic că virusurile își caută
gazde noi, pentru că omenirea le invadează și le distrug habitatele. Ar trebui să ne așteptăm
în viitor la pandemii și mai serioase.
Mi se pare grav.
23 martie tre să ne vină echipamentul din Hong Kong. O să avem cele mai beton căști silent
disco pentru Remote Chisinău. Cred că le scoatem în exploatare în vara lui 2021 deja.
Trebuie să merg în oraș să rezolv niște chestii legate de organizație. Procrastinez. Trebuia
să-l sun pe domnu de la vamă sâmbătă și am uitat. Acu îl sun să-l întreb dacă po’ veni
mâine la Chisinău, că azi nu prea am chef. Îl sun și el îmi zice că o venit la lucru special
pentru mine de la 89 de km. Zic blea. Zic, vin în 2 ore, e ok? Zice ok. Sar din pat, îmi pun
hainele pe mine, îmi iau ceva de-ale gurii, pentru că simt că Buga n-o să-mi întindă mese și
zbor. Important e să am masca cu mine. Ajunsă la biroul vamal, mă văd cu domnu, el îmi
zice istoria care mi-o mai zis-o. Io îi zic istoria care i-am mai zis-o și că nu cred că nu se
poate de rezolvat altfel. Cer să mă văd cu Mai marele. Mai marele e în pauză de masă și
zice că se întoarce în juma de oră. Hotărăsc să-l aștept pe scăunel, cu mâinele între
picioare, cu nervii pe jar, cu cele mai sumbre scenarii, flămândă și însetată. În a 2-a secundă
decid să merg să-mi iau apă de la benzinăria de alături și să fac o plimbare. Mi-am luat apă

și cafea și plimbându-mă, mi-am rugat corpul să se curețe de toată informația și emoțiile pe
care le-a strâns, să se curețe și să rămână gol, pentru ca să putem naște alte scenarii.
Ploua încet. I-am mai spus odată copilului interior că oricare ar fi rezultatul acestei întâlniri,
nimeni nu va putea să ne scoată din armonie. Absolutely everything is rezolvabil. Plimbarea
mi-a făcut foarte bine și discuția cu Mai marele a fost faină. E tare MEGA. E tânăr și genul
de om pentru care absolutely everything is rezolvabil. În tot cazul, mi-a mai dat o șansă și
vedem deja cum o s-o folosesc.
Noroc că sunt pe bicicletă. E mult mai stressless. Intru în farmacie. E cineva în fața mea.
Stau la 2 metri, îmi aștept rândul. Mă apropii de casă, rog să-mi dea aia și aia. Intră o
doamnă supraponderală și mi se fixează în rinichi. Dă-ti-n chizda mă’ti de pe umbra mea,
vaco, a urlat copilul meu interior. Keep calm baby, că i-au bintu și uleiul și ne sibim, i-am zis,
mi-am luat marfa și-am ieșit. Am simțit că-s paranoică.
Mi s-a părut grav.
27 martie e ziua internațională a teatrului. Am scris o petiție pentru susținerea artiștilor
independenți pe timp de pandemie ( așa cum fac toate statele cu scaun la cap). Nici pân
acum n-am primit o reacție.
Imașul e cafeniu. Nu știu cum o să scoatem caprele-n vară. Nu știu cum o să ne scoatem în
vară. Culturile de toamnă-s compromise, cireșii, caișii, prunii și persicii au înghețat. Dacă nu
mori de virus, mori de foame. Încep a face planuri de imigrare în locurile cu resurse de apă
potabilă și unde temperaturile nu-s atât de mari.
Nu pot face nimic pe lucru. Nu văd sensul în a mai face ceva. Toți își scot contentul pe
online. Teatre, muzee, librării, săli de concerte, case de cinema. Mă apucă cu vomă când
aud de online. Nu înțeleg cum pot să-mi continui munca pe online. Munca mea ține de a
aduce oameni laolaltă și de-ai face să nască idei din comunicare și schimb de energii. Mă
gândesc că dacă statul ăsta nu ia niște măsuri calumea de ajutorare a oamenilor, ăștia o să
înceapă revoluția. Foamea dă pedeadreptu.
Citesc Sapiens a lui Harari. Aflu că Sapiens a exterminat tot ce se putea de exterminat pe
planeta asta ( de la speciile mari de animale, la alte specii Homo), și când au terminat cu
astea, s-au apucat să extermine alte națiuni de Sapiens. Aflu că corporațiile, defapt, sunt
cele care au organizat genocide în Americi, Noua Zeelandă, Australia etc. I-au înrobit și i-au
nimicit. Acum cred că tot pe calea aia mergem. Mă gândesc că n-avem nici o șansă de
supraviețuire.
Plouă.
Worldometers/coronavirus e ca biblia enoriașului. Citesc în fiecare zi din psalmul statisticilor
zilnice. Coronavirus e o cifră.
II
Petrec tot mai mult timp în grădină. Mă liniștește. Mă curăță. Tot nu fac nimic pe lucru. Sunt
mai liniștită. Au început să învie culturile și s-au pornit să crească. Nu e totul pierdut. Poate
foamea din ‘47 se amână.

Plouă
Verific dacă s-a apucat tutunul să-mi iasă. Mi-au venit semințele tocmai din Cluj de la
Ecoruralis, înainte de pandemie. Nu ies. E prea frig. În schimb a început a ieși amarantul.
Semăn cu popușoi parcelele unde nu s-a făcut gâul, zemoșii și inul. Rădăcinile de buruieni
le fac roată și le pun de jur împrejurul cuiburilor cu harbuji și bostani. Le ține umezeală și
răcoare. Anul ăsta am reușit să bag mulci la bob, năut, linte, la frunzele de salată, spanac și
la usturoi. Ultimul a început să mi-l care cârtițele. As always. Cealaltă parte de grădină stă
descoperită și se arde. Am zis că la toamnă plantez tot terenul cu copaci. Nu mai poți crește
nimic la soare deschis. Citeam într-un articol cât de importante sunt furnicile pentru
bonitatea solului, că casa lor e la o adâncime de 1.5 metri. Respect man. Pot să stau în
grădină ore și să mă pierd acolo. De parcă pământul îți suge toate grijile, dă cu buretele
peste întuneric, îți intră în stomac și-ți dezleagă o horă a energiilor cosmosului. Te simți
parte a unui corp integru, care funcționează impecabil și care, apriori a fost gândit să-ți dea
tot de ce ai nevoie. Pâine și spectacol.
Găina se scaldă în țărnă. Iar o să plouă.
Plouă
Am făcut încă o curățare de ficat. Mă simt mult mai bine. Încep cîte un pic a mai face din
lucru pentru organizație. Discut cu colegii, ne vin idei despre cum am putea organiza mai
departe activitățile. Trec și eu pe online câte un pic. Uneori chiar sunt foarte entuziasmată.
Încă mai urmăresc theguardian. Worldometers îl verific o dată la 3 zile. Din curiozitate. Din
15 mai, cazurile sunt în creștere pe zi ce trece. Cred că iar ne bagă-n carantină. Dar mai
întâi să treacă blajinii.
Ne-am reorganizat 90% din activități pe online. Simt că am făcut saltul în the new reality.
III
Îmi pare că dictaturile vor apărea ca ciupercile după ploaie, în mai multe state. Covid-19 le-a
dat șansa să testeze cele mai autoritare sisteme de supraveghere. China e lideră. Urmează
Israelul. Mă îngrijorează apariția vaccinului. Probabil c-o să impună anumite categorii de
oameni să și le administreze. Probabil că n-o să poți ieși din țară nevaccinat, n-o să-ți poți da
copilul la grădiniță și n-o să-ți permită să intri la evenimentele mari fără card Covid-19. Lucrul
meu se va schimba un pic. Voi face evenimente cu participarea unor grupuri mai mici de
oameni. Arta va fi personalizată.
Așa cum spun și alții, vor exista oameni foarte bogați și oameni foarte săraci. Clasa de mijloc
va dispărea. Eu nu voi fi nici acolo, nici acolo. Pentru că strategia mea de supraviețuire se
bazează pe fortificarea independenței. Alimentare în primul rând. Cei care vor cunoaște
secretele creșterii mâncării, filtrării apei și recunoașterii plantelor, vor fi cei învingători.

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Aceste texte au fost scrise în cadrul Atelierului de scriere dramatică pentru adolescenți facilitat de Inna Cebotari și face parte din proiectul Informa(l)-program de educație ecologică, civică și artistică în comuna Hîrtop- finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, prin proiectul Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova

Open call: atelier de dramaturgie pentru adolescenți


În carantină toată lumea citește, privește filme, petrece (în sfârșit) timpul cu familia, se bucură de o vacanță neprevăzută și se spală des pe mâini. Așa se spune pe rețelele de socializare?! De fapt, în carantină părinții se gândesc cu ce-și vor hrăni mâine și la toamnă copiii. Când se va termina carantina vom reveni la modul de viață cu care ne-am obișnuit? Pe lângă multiplele activități zilnice, și școala s-a mutat acasă.
Ce poți să faci ca să reziști? Nu e nici pe departe cea mai dorită sau romantică perioadă.
Cum își petrec timpul adolescenții? Ce întrebări își pun? Ce frici și ce așteptări au? Ce-i deranjează cel mai tare și cum văd ei viitorul?
De la discuții la scris. De la scris la analiză.
Timp de trei zile, autoarea dramatică Inna Cebotari, va conduce un workshop cu șase tineri care vor afla cum se scrie o istorie, cum se analizează și se lucrează la un text. Nu trebuie să fii primul în clasă la limba română ca sa aplici. Trebuie doar să vrei să te exprimi, să spui o istorie, să faci cunoștință cu oameni noi și să te (auto)descoperi.
Întâlnirile vor fi safe, pe Zoom în perioada 5,6,7 iunie.
Pentru a aplica la atelier, trimite o scrisoare de intenție pe cpcazart@gmail.com
data limită de aplicare: 23 mai
Anunțarea rezultatelor: 25 mai
Vârsta participanților: 12 – 18 ani
Se va da preferință aplicanților din zonele rurale și centrele raionale.

Inna Cebotari (MD) – Autoare dramatică, regizoare, actriță, curatoare, producătoare, co-fondatoarea companiei de teatru Sava Cebotari, curatoare a Școlii de dramaturgie contemporană 2018-2020, inițiatoare a Atelierului de scriere dramatică la Chișinău.
Inna a făcut studii de master în teatru și scriere dramatică la Chișinău, Moscova și la Târgu Mureș.

Această activitate este organizată de AZART Centrul de Proiecte Culturale și face parte din proiectul Informa(l)-program de educație ecologică, civică și artistică în comuna Hîrtop- finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, prin proiectul Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova

Apel de participare: Atelier de teatru Politic cu David Schwartz ⦏RO⦐


– – – читайте ниже на русском языке – – –
– – – scroll down for english – – –

RO
– – – – –

Apel de participare: Atelier de Teatru Politic cu David Schwartz ⦏RO⦐
data limită: 24 iunie 2018

Centrul de proiecte culturale Azart lansează un apel deschis pentru tineri interesați și dispuși să participe la atelierul de Teatru Politic, coordonat de regizorul David Schwartz ⦏RO⦐.
Atelierul se adresează atât artiștilor cu diferite profiluri de activitate (dramaturgi, regizori, artiști vizuali, actori, ș.a.m.d.) cât și persoanelor care vin din alte domenii de activitate, interesate de teatru politic.
Astăzi, un teatru actual și relevant, un teatru care discută deschis problemele atât unui individ, cât și a întregei societăți, se poate numi teatrul politic. Aproape orice piesă, chiar și cea mai clasică, montată într-un context potrivit, poate căpăta un impact social și politic. În cadrul atelierului cu David Schwartz, participanții, cu ajutorul unor exerciții practice, vor descoperi istoriile personale din care vor învăța să dezvolte posibile scenarii de teatru politic și social. Atelierul se bazează pe documentare, analizare, discuții, exerciții de teatru documentar, vizionarea filmelor/teatrului filmat și lecturarea pieselor.

Curator: Inna Cebotari

Perioada atelierului: 3 – 9 iulie 2018, 11:00-17:00, Chișinău
Persoanele interesate sunt rugate să completeze formularul de participare până la data de 24 iunie 2018
Participarea la atelier este gratuită.
Rezultatele selecției vor fi anunțate pe 28 iunie, 2018.
Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați: +37376032494// cpcazart@gmail.com

David Schwartz s-a născut pe 7 august 1985 în Bucureşti. A absolvit facultatea de Regie de teatru (2007) şi masterul de Regia spectacolului contemporan (2009) în cadrul UNATC Bucureşti. Timp de 3 ani a studiat şi Istoria Artelor la Universitatea Națională de Arte din București.  În 2016 a obținut titlul de doctor în teoria teatrului și artelor spectacolului la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj,  cu teza intitulată „Teatrul perdanților tranziției post-socialiste. Perspective etice și politice”.

Este coiniţiator al platformei de teatru independent tangaProject, preşedinte al asociaţiei  O2G-Ofensiva Generozităţii. Începând din anul 2016, este coinițiator și coordonator artistic al Macaz – teatru coop, spațiu destinat producției și susținerii proiectelor de teatru politic. Începând din anul 2017, coordonează la Teatrul Evreiesc de Stat din București, împreună cu Andreea Vălean, programul de teatru social-politic Tikkun Olam.

Din 2013 este coordonator, autor de articole şi interviuri, redactor şi corector la publicaţia trimestrială Gazeta de Artă Politică (în perioada 2013-2017 au fost editate 18 numere tematice; varianta online: www.artapolitica.ro ).  În septembrie 2015 a coordonat împreună cu Mihaela Michailov, Ionuț Sociu, Marius Bogdan Tudor, editarea volumului Artă politică contemporană. Perspective critice, care reunește texte apărute în GAP în 2013-2014. În 2016 a coordonat programul Gazeta de Artă Politică 2.0 – Platformă Critică de Artă Contemporană. În 2017, coordonează împreună cu Mihaela Michailov volumul Teatru Politic 2009-2017 (editat de Asociația ADO și Editura TACT).

Acest atelier face parte din proiectul Școala de Dramaturgie Contemporană – serie de ateliere de scriere dramatică- susținut de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), Ministerului Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova, Centrul Cultural German Akzente, Primăria orașului Cimișlia,
Parteneri: Compania Teatrală Sava Cebotari, Casa de Cultură Cimișlia, Centrul de Informare Legală Apriori din Tiraspol
Parteneri Media: Diez, Locals, PLATZFORMA

RU

____________________

Приём заявок в мастерскую по Политическому Театру с Дэвидом Шварцем (Румыния)

Крайний срок подачи заявок: 24 июня 2018 г.

«Если современным театром считать театр, изучающий состояние общества, то он не может не быть политическим. Во всяком случае, сейчас, когда мир переживает глобальный кризис.» Виктор Рыжаков худрук Центра имени Мейерхольда.

Центр культурных проектов Azart обьявляет приём заявок для участия в мастерской «Политический Театр» с режиссером Дэвидом Шварцем. Мастерская посвящена как молодым артистам (драматургам, режиссерам, художниками, актерам и т. д.), так и людям других профессий, интересующихся политическим театром. В мастерской Дэвида Шварца, участники, с помощью практических упражнений, обсуждений, просмотров фильмов/спектаклей, раскроют личные истории и переживания, из которых смогут разработать сценарии политического и социального театра.

Куратор: Инна Чеботарь

Период мастерской: с 3 по 9 июля 2018 г. 11:00 – 17:00, Кишинев

Просим заинтересованных в мастерскои заполнить анкету для участия до 24 июня 2018 года.

Участие в мастерской бесплатное.

За дополнительной информацией обращайтесь по почте: cpcazart(a)gmail.com и телефону (+373) 76032494

Дэвид Шварц является театральным режиссером, живет и работает в Бухаресте. В 2007 году он окончил Театральный Университет в Бухаресте, специализируясь в режисуре. Его интересуют темы связанных с недавней истории, субъективные истории постсоциалистического перехода, искусство как средство политической эмансипации.

Он работает над проектами политического театра, в которых участвуют: общины шахтеров и других работников; институционализированные престарелые; беженцы.

Художник является одним из основателей «Политического художественного вестника» (www.artapolitica.ro), члена ассоциации MACAZ – Bar Teatru Coop в Бухаресте и имеет докторскую степень по теории театра в Университете Бабеш-Болиай в Клуже с исследованиями по этическим и политическим аспектам взаимодействия художников и групп проигравших постсоциалистического перехода.

Мастерская является частью проекта Школа Современной Драматургии – серия мастерских по драматургий – при поддержке Швейцарского Бюро по Сотрудничеству (SDC), Министерства Образования, Культуры и Исследований Республики Молдова, Немецкого культурного центра Акзенте, Мэрия города Чимишлия.

Партнеры: Театральная компания Сава Чеботарь, Дом культуры Чимишлия, Информационно-правовым центром «Априори»

Медиа-партнеры: Locals,Diez, PLATZFORMA

EN

– – – – –

Open call: Workshop on Political Theater facilitated by David Schwartz ⦏RO⦐
dead line: June 24, 2018

Center for Cultural Projects Azart launches an open call for young people interested and willing to participate in the workshop on Political Theater, coordinated by the romanian theatre director David Schwartz ⦏RO⦐.
The workshop addresses both artists with different activity profiles (playwrights, theatre directors, visual artists, actors, etc.) as well as people from other fields of activity interested in political theater.
In the workshop, participants will write texts based on personal stories, document, analyze, discuss, receive feedback, documentary theater exercises, watch movies / performances and read plays.

The workshop is curated by Inna Cebotari

Workshop period: July 3 – 9, 2018, 11 am – 5 pm, Chișinău
Interested persons are requested to complete the participation form by june 24, 2018
For further information please contact us at the following address: +37376032494// cpcazart@gmail.com

This workshop is part of the Contemporary Drama School – a series of dramatic writing workshops – supported by the Swiss Agency for Development and Cooperation (SDC), the Ministry of Education, Culture and Research of the Republic of Moldova, Akzente German Cultural Center, Cimislia City Hall,
Partners: Sava Cebotari Theater Company, Culture House from Cimișlia, Informational and Legacy Center Apriori from Tiraspol
Media parners: Diez, Locals, PLATZFORMA

 

“Entuziaştii” la Cimişlia

Pe data de 26 martie Centrul de Proiecte Culturale AZART în parteneriat cu Casa de Cultură Cimişlia vă invită să sărbătorim Ziua Internaţională a Teatrului cu spectacolul-lectură “Entuziaştii”, comedie de Inna Cebotari. Acest eveniment face parte din strategia CPC AZART de decentralizare a culturii.

Spectacol-lectură: Entuziaştii de Inna Cebotari

autori afiş: Ciprian Antoci şi Mihai Bruma

Pe data de 16 martie Centrul de Proiecte Culturale AZART serbează doi ani de existenţă juridică şi 3 ani de activitate de facto cu spectacolul-lectură “Entuziaştii” de Inna Cebotoari.

Prezentarea textului se face în premieră în Republica Moldova, prima reprezentaţie având loc la Cluj -Napoca, în cadrul proiectului  de rezidenţe artistice Drama 5, organizat de Reactor de Creaţie şi Experiment în luna august 2016.

După spectacol sunteţi invitaţi la discuţii cu creatorii spectacolului-lectură şi la un ceai cu bicuiţi.

În lectură participă:
Valeriu Istrati
Iulia Panici
Sergiu Orehovschi
Oksana Sapiens
Ciprian Antoci
Mihai Bruma
Dumitrița Mîrza – Maximciuc
Dana Maxim
Esselda Narwain
An Ost

Piesa Entuziaștii a fost scrisă la 28 iulie, 2016 în cadrul rezidenței “Drama 5” Cluj-Napoca, România.

Evenimentul va avea loc la Teatrul Spălătorie//str. Eminescu 72// ora 19.00
Intrarea la eveniment este liberă, dar se acceptă donații. Vă așteptăm!

 

Inna Cebotari este actriţă, dramaturg și regizor. A absolvit Academia de Muzică, Teatru şi Arte plastice din Chişinău după care a făcut studii de master în dramaturgie la aceiaşi instituţie şi la Universitatea de Arte din Târgu Mureş. Paralel a făcut master în regie de teatru la Şcoala de Artă Teatrală din Moscova şi a lucrat în calitate de actriţă la Centrul de Teatru Meyerhold. A fost un animator activ al Centrului de Dramaturgie Contemporană de la Chişinău şi împreună cu câţiva tineri „entuziaşti” a organizat primul Festival Internaţional de Dramaturgie Contemporană Verbarium 2013. A participat la mai multe proiecte internaţionale dintre care: ”Next Stage Europe”, proiect care a dat naștere unei antologii de dramaturgie contemporană est-europeană, care include texte dramatice a 23 de autori tineri din Belarus, Moldova, Ucraina și Georgia şi a reprezentat pentru prima data Republica Moldova la cel mai important festival din Europa, Theatertreffen 2016!

Centrul de Proiecte Culturale AZART este o organizație necomercială, obectivele principale ale căreia sunt dezvoltarea climatului cultural și creșterea gradului de responsabilitate socială prin dezvoltarea și susținerea formelor de artă alternativă, stimularea și dezvoltarea mijloacelor de educație non-formală, susținerea implicării tinerilor în activități socio-culturale.